Eveniment - 09 dec, 23:15
Alte două cutremure au zguduit miercuri dimineața România. Luni a avut loc un alt seism, iar sâmbăta trecută, alte trei cutremure s-au produs, tot în această zonă.
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 a avut loc, miercuri dimineață, în județul Buzău.
Seismul a avut loc la ora 5,25, în județul Buzău, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Acesta este cel de-al doilea cutremur de miercuri. Un alt seism cu magnitudinea 2,6 s-a produs la ora 01.41, tot în județul Buzău.