Cu toții am putut constata cu mirare, dar și cu bucurie, că pasiunea autentică pentru fotbal revine în spațiul românesc. Dar nu în Liga 1 după cum ne-am aștepta, ci tocmai în Liga a 4-a.
După ce fotbalul din Liga 1 și-a pierdut atât credibilitatea, cât și farmecul, fiind subminat și măcinat și mai ales compromis de numeroasele scandaluri de corupție, fotbalul pur, cel din pasiune, cel generator de spectacol și de frumusețe revine în forță în Liga a 4-a.
Tot aici și-au găsit refugiul brandurile deja consacrate ale fotbalului dâmbovițean ca Steaua și Rapid, după ce chipele originale au fost distruse de interese cel puțin obscure.
Un astfel de exemplu grăitor este meciul de sâmbătă seară când aproximativ 12.000 de spectatori, dintre care 1.000 de fani stelişti, au fost prezenţi, pe stadionul Giuleşti – Valentin Stănescu, la meciul Academica Rapid – CSA Steaua încheiat cu scor 1-1. Imaginile și filmările de la aceste meci,preluate de pe paginile de Facebook Steaua Liberă și Viața in peluza nu fac decât să ne arate pasiunea cu care fanii cântă și își susțin echipele favorite. Atmosfera a fost una demnă nu doar de un meci din Liga 1, ci și de unul din Campionatul european.
Entuziasmul și dăruirea galeriilorsunt remarcabile după cum putem observa din cele două filmări de mai jos.
galeria Steaua
#DIRECT_ONE_4sbe6t#
galeria Rapid
#DIRECT_ONE_ghmjjc#
În același context semnalăm o atmosferă de entuziasm similar din aceeași Ligă a patra, FC Craiova – Jiul Podari 5-0. Și în Oltenia situația este oarecum similară, fiiind deja cunoscute tribulațiile Științei Craiova. Iată câteva imagini de la meciul în care FC Craiova i-a zdrobit pe jieni, preluate de pe pagina de Facebook Viata in peluza:
Valuri de bucurie după meciul FC Craiova – Jiul Podari 5-0
#DIRECT_ONE_ok1p8d#
Tot duminică seara avem un alt derby , de astă dată în Liga a II-a, Timișoara – UTA, care se va juca, însă, cu casa închisă, după cum citim pe Viata pe peluza.