La Turnu Măgurele se finalizează arena pe care va juca echipa din Liga a 3-a controlată de fiul lui Liviu Dragnea, Voința Turnu Măgurele. 3 milioane de euro va costa ridicarea acestei arene ce va avea o capacitate de aproape 2.000 de locuri. Asta în contextul în care la meciurile echipei vin, în medie, 100 de oameni!
Voința Turnu Măgurele abia a promovat în Liga a 3-a, dar plătește salarii de zeci de mii de lei. Joacă încă la Saelele, satul în care a copilărit Liviu Dragnea, dar plănuiește să se mute în retur pe noul stadion.
Jurnaliștii de la GSP au făcut o vizită pe șantier și au văzut că stâlpii de nocturnă sunt deja ridicați, sistemul de încălzire de sub gazon a fost montat, iar cele două tribune așteaptă scaunele și ultimele retușuri.
Foto: GSP
Echipa este controlată de Valentin Dragnea, fiul liderului PSD. Acesta a virat în conturile clubului sume importante de bani încă din sezonul 2016-2017.
Dacă, la începutul sezonului, oficialii celor de la Saelele negau vehement legăturile cu Liviu Dragnea, acestea au devenit clare după startul campionatului, mai precizează GSP. Toate bannerele de pe marginea terenului din satul în care a copilărit liderul PSD fac reclamă firmelor controlate de familia acestuia: Ferma Salcia, Zooveg, Gransiloz – toate cu Valentin Dragnea în acționariat – și Hotelul Turris, ultimul fiind deținut, în trecut, chiar și în acte de Bombonica Dragnea (98%).
Foto: GSP
De asemenea, pe masa Ministerului Dezvoltării se află un proiect care prevede alocarea a nu mai puțin de 12 milioane de euro pentru contruirea unui stadion la Teleorman.
Foto: GSP