Sevil Shhaideh a demisionat de la Ministerul Dezvoltării, dar amănunte interesante despre activitatea sa ies și acum la iveală. În aprilie, aceasta l-a numit în funcția de consilier personal pe Doru Dinuţ, fost poliţist judiciarist detaşat la DNA Constanţa, care a lucrat inclusiv în anchetele care i-au vizat pe Nicuşor Constantinescu şi Radu Mazăre.
Reprezentanții DNA au confirmat pentru Adevărul că Doru Dinuţ a fost poliţist judiciar detaşat la parchetul anticorupţie încă din 2002. Din această funcţie, el a administrat probe în dosarele de corupţie ale serviciului teritoriul al DNA din Constanţa. Acesta a ocupat postul până în noiembrie 2016, când s-a pesionat din Poliția Română.
În perioada când Dinuţ trebuia să strângă probe împotriva baronilor de Constanţa, o rudă de a lui era angajată de un ministru trimis în guvern de Mazăre şi Nicuşor. Liliana Dinuţ (cumnata judiciaristului conform presei locale din Constanţa – n.r.) a fost angajată în 2009 la Ministerului Mediului, atunci când acest minister era condus de un alt om cu recomandare din Constanţa. Este vorba de Nicolae Nemirschi, fost ministru la Mediu. Liliana Dinuţ a fost şi ea angajată la Ministerului Dezvoltării în acest an.
Ascensiunea politică a lui Sevil Shhaideh este rezultatul intervențiilor lui Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. Ea a fost promovată în administraţia centrală pe baza relaţiei de amiciţie dintre baronii de Constanţa, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, cu Liviu Dragnea.
DNA a transmis pentru Adevărul că în cei 14 ani de activitate pentru DNA, nu a existat nicio suspiciune privind activitatea Doru Dinuţ.
"Acesta şi-a desfăşurat activitatea strict în baza delegării procurorilor de caz. În concret, ofiţerul de poliţie menţionat de dvs. a participat la anchete în urma cărora au fost trimişi în judecată fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Constantinescu Nicuşor Daniel (în 4 dosare ale Serviciului Teritorial Constanţa) şi fostul primar al Municipiului Constanţa, Mazăre Radu (într-un dosar al Serviciului Teritorial Constanţa)", a transmis DNA.
Nicuşor Constantinescu execută acum o condamnare la 5 ani de închisoare, dar mai este judecat și în alte dosare și este condamnat în primă instanță la 6 ani, respectiv 15 ani în alte două dosare. Radu Mazăre este trimis în judecată în trei dosare de corupţie. Într-un al patrulea, fostul edil a fost condamnat cu suspendare.