Cinci persoane au fost grav rănite în urma unui accident petrecut în Timișoara

Cinci persoane au fost grav rănite în urma unui accident petrecut în Timișoara

Accident grav în Timișoara, în urma căruia cinci persoane au fost rănite joi seara. Accidentul a fost provocat de o șoferiță de 71 de ani care nu a acordat prioritate în intersecție.

Reprezentanții ISU Banat din județul Timiș au anunțat că a avut loc un accident rutier pe drumul care duce la Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara, în care au fost implicate două autoturisme cu șase persoane.

"Cinci victime au fost transportate la spital, una dintre ele fiind descarcerata. Toate victimele au fost constiente, cooperante. La locul interventiei s-au deplasat o autospeciala de stingere cu apa si spuma, o autospeciala cu modul de descarcerare, 2 autosanitare SMURD, 12 subofiteri si o ambulanta SAJ", au anunțat reprezentanții ISU Banat, potrivit Hotnews.

Șoferița de 71 de ani, care nu s-a asigurat când a ieșit din parcarea unui magazin, s-a ales cu un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`