Mihai Tudose și Călin Popescu Tăriceanu ar fi avut miercuri noapte un schimb de replici extrem de dur, notează comisarul.ro, care citează mai multe surse. Discuția dintre cei doi lideri politici ar fi avut loc la inițiativa președintelui ALDE, care, până la urmă, a ieșit extrem de șifonat.
La un moment dat, Tudose l-a întrebat pe Tăriceanu în numele cui vorbește, iar acesta i-a răspuns că în numele ALDE.
”A, băieții ăia care-și zic ALDE, dar ne fac nouă cu ochiul și ne spun că sunt cu noi? Domnule președinte, amenințări d-astea nu merg la mine, ceva mai consistent nu aveți? Cu asta vreți să mă șantajați?”, a fost replica lui Tudose.
Premierul i-a mai spus șefului ALDE că n-ar trebui să se mintă între ei.
”Vreți să vă spun cu cine de la noi este combinat fiecare om al dumneavoastră din Parlament? Eu credeam că asta e pentru prosteala de la televizor, dar ce facem, ne mințim între noi?”, i-a zis Tudose lui Tăriceanu.
Potrivit datelor comisarul.ro, Tăriceanu n-a avut succes în a-l convinge pe Tudose așa că, până la urmă, premierul a rămas ferm pe poziții.
Și dacă relațiile cu liderii PSD și ALDE nu-s dintre cele mai grozave, cu președintele Klaus Iohannis se pare că Mihai Tudose se înțelege extrem de bine.
Agenția Mediafax a transmis că Iohannis și Tudose au discutat joi dimineață, la Craiova, tema abordată fiind probabil remanierea anunţată de prim-ministru. Este a doua discuție pe care o au cei doi în decurs de două zile.