România vrea să devină producător de corvete militare. Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor anunţă că ţara noastră îşi va reînnoi capacităţile maritime şi am putea produce patru corvete, printr-un program de cooperare industrială, informează B1 TV.
România vrea să devină producător de corvete militare. Mihai Fifor: Urmărim reînnoirea capacităților maritime
#DIRECT_ONE_cvf3e7#
”Urmărim reînnoirea capacităților maritime, programul nostru de dotare, unul dintre cele opt programe aprobate, se referă la patru corvete care vor fi produse aici, în România, sau cel puțin vrem să le producem în România, printr-un program de cooperare industrială. Căutăm parteneri pentru a putea începe aceste lucrări și sperăm să începem în 2018 să putem realiza acest program”, a declarat ministrul.
Mihai Fifor susţine că reînnoirea capacităţilor maritime are ca scop descurajarea potenţialilor rivali din Marea Neagră.
”Nimeni nu poate vorbi de a înfrunta cu corvetele capacitățile flotei rusești care este destul de prezentă în regiunile Mării Negre, dar credem că rolul nostru este de a descuraja aici în regiunile Mării Negre. De aceea vrem să ne consolidăm și forțele navale. Aceste patru corvete sunt doar o parte din programul nostru de dotare”, a mai spus Fifor.
Declarațiile Ministrului Apărării au fost facute în cadrul celei de-a 63-a sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO. Ele vin după ce, la începutul acestui an, Parlamentul a abrogat o hotărâre de guvern a cabinetului Cioloş prin care se dorea achiziţia a patru corvete de tip SIGMA. Acestea urmau să fie construite la Galaţi de firma olandeză Damen.