MApN recunoaște oficial EROAREA reînhumării eroilor români în cutii de carton: Ministrul Apărării sesizează Corpul de control, după materialele B1.ro (FOTO)

MApN recunoaște oficial EROAREA reînhumării eroilor români în cutii de carton: Ministrul Apărării sesizează Corpul de control, după materialele B1.ro (FOTO)
Foto: mapn.ro

Ministrul Apărării reacționează abia la câteva zile după ce B1.ro a relatat despre situația revoltătoare în care peste 300 de militari români morți la Stalingrad au fost reînhumați în cutii de carton și fără tricolor. (Articolele B1.ro pot fi citite AICI și AICI). Mihai Fifor a trimis corpul de control la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor pentru a verifica modul în care s-a organizat reînhumarea.

Ministerul insistă, într-un comunicat, că oficialii români prezenți la ceremonie doar au reprezentat statul român, fără să se implice în vreun fel în organizare. Totuși, rămâne întrebarea de ce aceștia nu au avut absolut nicio reacție când au văzut că osemintele a 345 de eroi români sunt reînhumate în simple cutii de carton și fără tricolor și de ce Ministerul nu a transmis nimic public decât după ce cazul a ajuns în presă.

Iată poziția oficială a MAPN:

"Ministerul Apărării Naţionale, alături de alte instituţii ale statului român, a depus eforturi considerabile pentru realizarea, la Rossoşka, regiunea Volgograd, a primului cimitir de onoare de pe teritoriul Federaţiei Ruse în care să fie reînhumate, în mod centralizat, osemintele militarilor români căzuți în luptele de la Stalingrad – Cotul Donului şi zonele adiacente.

Acest proiect a fost fundamentat pe baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind regimul juridic al mormintelor militare române aflate pe teritoriul Federaţiei Ruse şi al mormintelor militare ruse aflate pe teritoriul României, semnat la Bucureşti la 8 noiembrie 2005 şi ratificat prin Legea nr. 413 din 9 noiembrie 2006.

Atât lucrările de construcție a Cimitirului militarilor români, cât și operațiunile de exhumare și reînhumare a osemintelor sunt derulate pe baza unor contracte de execuție/realizare lucrări,
încheiate anual. Pentru execuția lucrărilor din acest an, contractul a fost semnat de către Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, din partea română, în data de 2 mai 2017.

Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a dispus Corpului de Control al M.Ap.N. desfăşurarea unui control la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor pentru a verifica modul în care s-a organizat activitatea de reînhumare, punctual, dar şi activitatea instituţiei, per ansamblu.

Ministerul Apărării Naţionale precizează faptul că oficialii români prezenţi la ceremonia de la Rossoşka nu au avut nicio implicare în activităţile de organizare, ci au reprezentat statul
român la eveniment.
"

345 de militari români căzuți în luptele de la Stalingrad în 1942-1943 au fost reinhumați în Cimitirul Militar Român, situat în apropiere de Volgograd, în simple cutii de carton și fără tricolor, după cum b1.ro a relatat AICI.

La ceremonia de-a dreptul rușinoasă de la Volgograd au participat Codrin-Dumitru Munteanu, secretarul general al MApN şi conducătorul delegaţiei, senatorul PSD Titus Corlăţean şi deputatul Bogdan-Ionel Rodeanu, ales pe listele USR, reprezentanți ai Secretariatului General al Guvernului și ai Ministerului Afacerilor Externe, precum și Constantin Dudu Ionescu, fost demnitar din partea PNŢCD şi actualmente consilier de stat la Cotroceni.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:03 - General român, după victoria lui Călin Georgescu: Avem nevoie de o resetare (…) a partidelor politice, a media, a instituțiilor statului. Duminică vom vota fie pentru pro-euroatlantism, fie pentru anti-euroatlantism (VIDEO)
11:56 - Surse: Ciolacu a anunțat mai mulți lideri PSD că demisionează de la șefia partidului
11:46 - Orban: Votul la prezidențiale a fost un vot împotriva Sistemului / Georgescu nu are nicio legătură cu democrația, au câștigat mesajele care incită la ură / Rusia înseamnă sărăcie, autocrație, lipsă de respect față de viața omului (VIDEO)
11:42 - Cristina Prună, după primul tur al prezidențialelor: E nevoie de o guvernare de dreapta, în jurul USR (VIDEO)
11:39 - Lucian Romașcanu: „Trăim sfârșitul istoriei, așa cum o știam și cum ne-o imaginam pentru noi și pentru copiii noștri”
11:35 - Moldovenii cu cetățenie română au votat cu Elena Lasconi. Călin Georgescu nu a primit niciun vot peste Prut
11:19 - Gigi Becali avea informații despre Călin Georgescu de o lună de zile: „A venit o dată la mine la palat, dar nu-l știam mai bine”
11:15 - Cristian Bușoi: Probabil că se va reuni biroul politic național și în mod colegial, ca o echipă, vom lua o decizie. PNL trebuie să meargă înainte și va fi bine (VIDEO)
11:07 - Elena Lasconi (USR): Tuturor celor care mi-aţi acordat votul, vă mulţumesc pentru mobilizare şi încredere. Promit că voi da totul pentru a mă ridica la aşteptările voastre
11:01 - Rezultate prezidențiale 2024. Călin Georgescu pe primul loc în 13 județe și diaspora