Regele Spaniei Felipe al VI-lea i-a condamnat marţi seara, într-un discurs ttelevizat, pe organizatorii referendumului de duminică pe tema independenţei în Catalonia, pe care i-a avertizat că s-au plasat ”în afara legii şi democraţiei”, relatează BBC News, AFP şi The Associated Press.
În acest discurs către naţiune, Felipe a subliniat că situaţia din Spania este ”extrem de gravă” şi a îndemnat la unitate.
Autorităţile catalane au încălcat în mod deliberat legea, printr-un ”comportament iresponsabil”, iar statul spaniol este necesar să asigure ordinea constituţională şi statul de drept în Catalonia, a subliniat suvernaul, relatează The Associated Press.
”Societatea catalană este în prezent fracturată şi dezbinată”, a declarat Felipe referindu-se la criza politică şi evocând ”momente foarte grave în viaţa noastră democratică”.
Suveranul a subliniat că este necesar ca statul să asigure ordinea constituţională, corecta funcţionare a instituţiilor catalane şi statul de drept, scrie news.ro.
Regele le-a reproşat liderilor catalani care au organizat referendumul faptul că şi-au dovedit astfel ”lipsa de loialitate” faţă de Spania, potrivit BBC.
Regele Spaniei reacționează DUR față de situația din Catalonia: „E extrem de GRAVĂ, în afara legii și a democrației” (VIDEO)
#DIRECT_ONE_s60nmp#