Adriana Săftoiu (PNL): Băsescu i-a cerut de multe ori demisia lui Boc, dar premierul îl înfruntă pentru că se crede „salvatorul României”

Adriana Săftoiu (PNL): Băsescu i-a cerut de multe ori demisia lui Boc, dar premierul îl înfruntă pentru că se crede „salvatorul României”
Foto: politicienii.ro

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a declarat joi pentru RFI că președintele Traian Băsescu i-a cerut de multe ori demisia lui Emil Boc, dar premierul îl înfruntă, pentru că se consideră salvatorul României.

Întrebată dacă șeful statului îi va cere în perioada următoare demisia lui Emil Boc, aceasta a răspuns: „Eu cred că Traian Băsescu i-a cerut de multe ori demisia domnului Boc, dar cred că se află în situaţia în care domnul Boc, probabil, culmea, îl înfruntă, nu mai vrea să-şi dea demisia! Sunt absolut convinsă că Traian Băsescu ştie foarte bine că Emil Boc în acest moment ar fi trebuit să plece, nu ştiu dacă neapărat pentru că-l consideră neperformant, dar Traian Băsescu e un om care are simţul ierbii, să zic aşa, simte, ştie de unde i se trage.

Adriana Săftoiu mai spune că premierul Emil Boc se consideră „salvatorul României”. „Dacă Emil Boc trebuie să plece, pentru că oamenii nu mai au încredere în el şi Emil Boc reprezintă un pericol, Traian Băsescu vrea ca el să plece, dar de data aceasta domnul Boc îl înfruntă, pentru că domnul Boc a ajuns atât de încântat de persoana lui, încât se consideră salvatorul României şi probabil spune că nu poate pleca fix la final, când poate să adune roadele muncii lui„, susţine deputatul PNL.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător