Puţini ştiu că cea mai importantă femeie din Catalonia este o româncă. Marcela Topor, o vasluiancă de 38 de ani, de profesie jurnalist, este de 15 ani soţia lui Carles Puigdemont, preşedintele Guvernului catalan. Primul cuplu al Cataloniei a făcut nunta în Moldova, iar Marcela l-a învăţat pe Carles română. Dincolo de viaţa de familie, Marcela joacă un rol crucial în referendumul pentru independenţă, informează B1 TV.
Presa spaniolă a numit-o Regina Independenței. Prietenii catalani şi soţul – preşedintele Guvernului Catalan Carles Puigdemont – îi spun simplu Mars. Numele ei real este Marcela Topor şi s-a născut la Vaslui.
Jurnalistă la publicaţia El Punt, prezentatoare de televiziune şi traducătoare de limba engleză, românca spune că nu este speriată de statutul politic al soţului său. Marcela i-a fost alături lui Puidgemont în toate proiectele politice.
Jurnalista româncă s-a implicat inclusiv în campania pentru referendumul și l-a însoțit pe Puigdemont, și el fost jurnalist, la mitingurile proindependență. S-a obșinuit inclusiv cu criticile venite odată cu statutul ei de primă doamnă.
”Este o oportunitate enormă, pe care nu mi-aş fi imaginat-o vreodată. E o mare onoare şi o mare responsabilitate. De asta criticile nu mă afectează”, declaraMarcela Topor.
Marcela Topor a ajuns în Spania în anii 90, la un festival de teatru organizat în Girona. Acolo l-a cunoscut pe Carles, care era directorul Casei de Cultură din oraş în acel moment.
După festival, s-a întors în România, să îşi continue studiile de limbi străine la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. A ţinut însă permanent legătura cu Puigdemont şi a făcut naveta Moldova – Catalonia.
S-au căsătorit civil în anul 2000 în oraşul la Girona iar nunta au făcut-o la Iaşi cu o ceremonie în rit ortodox.
În 2004, Marcela s-a mutat definitiv în Catalonia. Şi deşi îşi iubeşte provincia adoptivă, Prima Doamnă a Cataloniei şi-a botezat ambele fiice la Biserica românească din Girona, iar Paştele şi Crăciunul le serbează, întotdeauna, alături de comunitatea românească din regiune.
Marcela marturisește că îmbină viaţa de familie cu meseria şi năzuinţele soţului.
Dar cu toate că a devenit o figură emblematică a referendumului pentru separarea Cataloniei de Spania, Marcela spune că nu o tentează o carieră politică.