Generalul Ștefan Dănilă, fostul șef al Statului Major General al Armatei, a acuzat, joi, că în România sunt înființate unități militare după presiuni din partea unor "oameni politici care vor să primească onorul în localitatea lor".
"Noi am făcut o evaluare din punct de vedere militar, dar nu este suficient pentru că dacă noi, militarii, spunem că vrem să închidem anumite cazărmi, din partea politică vin presiunile că președintele de Consiliu Județean sau primarul vrea să primească onorul nu-știu-când și are nevoie de o structură militară în acea localitate", a dezvăluit generalul Ștefan Dănilă, conform ziare.com.
"Au fost situații de felul acesta, s-au înființat unități de anumite categorii, de anumite niveluri pentru a avea diferiți oameni politici o prezență militară în localitatea respectivă, din păcate", a mai precizat fostul șef al SMG.
Generalul a vorbit și despre ultimul scandal în care a fost implicată armata, și anume demisia ministrului Adrian Țuțuianu pe motiv de "proastă comunicare" privind anumite probleme financiare ale MApN care ar fi dus la întârzierea salariilor. Ștefan Dănilă a precizat că nu este primul caz în care se vorbește despre întârzieri privind plata, iar Țuțuianu a fost o victimă a modului de a se lua decizii, baza pe emoții, problema mare fiind la Ministerul Finanțelor.
"Am mai spus părerea mea în momentul în care am aflat că există o informație că nu se pot plăti la timp sau se vor plăti până la sfârșitul lunii anumite elemente din veniturile unui militar, respectiv norma de hrană sau anumite plăți compensatorii. Nu este prima dată când se întâmplă lucrul asta. Din 2006, aproape în fiecare an, cred că în majoritatea lunilor din a doua parte a anului, atunci când vorbim despre nevoia de rectificări bugetare, avem unele întârzieri", a afirmat generalul.
"Întârzierile acestea se reflectă în modul în care se salarizează. Niciun ordonator principal de credite nu poate să semneze să dea banii ilegal, fără să îi aibă în buget, pentru ca bugetul a fost prevăzut inițial la începutul anului și etapizat pe luni. Deci nu a fost nimic nou. Banii se dădeau până la sfârșitul lunii, militarii beneficiau de drepturi.
Lucrul ăsta l-am simțit și în poziția de șef, și de simplu ofițer. Am înțeles că există probleme, dar am înțeles, în același timp, că nu mi se vor lua aceste drepturi și voi beneficia de ele", a completat Ștefan Dănilă.
Adrian Tuțuianu a demisionat de la conducerea MApN, precizând că motivul este lipsa de comunicare în ceea ce privește drepturile salariale pe care trebuiau să le primeasca angajații MApN pe 15 septembrie.
"Aici e o problemă de planificare a fondurilor și nu doar Direcția financiară are o problemă aici. O problema mare este la ministerul Finanțelor pentru că MApN își prezintă nevoia de buget de la începutul anului. Din păcate, a răspuns ministrul Apărării. Cred că se iau măsuri foarte repede, pe o emoție, la influența presei. Nu se iau măsuri după o gândire serioasă, după analiza tuturor factorilor care au determinat o sincopa sau o eroare.(…)
Ministrul Țuțuianu a fost o victimă a modului de a lua decizii în momentul de față, nu numai a premierului actual, dar în general se cere de către opinia publică, de presă, imediat când s-a comis o eroare, demisia. Nu întotdeauna demisia înseamnă și rezolvarea problemei. E normal când greșim să suportăm niște consecințe, e normal să avem și posibilitatea să le corectăm. Dacă nu avem șansa de a le corecta, va veni altcineva care va comite alte greșeli", a precizat Dănilă.