Bilanţul atentatului din Moscova: 35 de morţi şi peste 160 de răniţi. Cel puţin 12 străini, printre victime

Bilanţul atentatului din Moscova: 35 de morţi şi peste 160 de răniţi. Cel puţin 12 străini, printre victime

Cel puţin opt cetăţeni străini şi-au pierdut viaţa în urma atentatului sinucigaş produs pe 24 ianuarie la aeroportul Internaţional Domodedovo din Moscova. Bilanţul atacului se ridică la 35 de morţi şi peste 160 de răniţi.

Printre persoanele ucise în explozie se numără cinci europeni, cu vârste uprinse între 30 şi 45 de ani. Este vorba despre doi britanici, un german, un bulgar şi o ucraineană. Ceilalţi trei cetăţeni străini sunt originari din Asia Centrală: un uzbec, născut în 1965, un tadjic, născut în 1963, şi un kîrgîz, născut în 1987.

Cetăţeni străini se numără şi printre persoanele rănite, potrivit listei publicate de Minsterul rus al Sănătăţii. Între ei se află un francez, un italian şi doi moldoveni.

Ambasada Slovaciei a declarat, pentru RIA Novosti, că o actriţă din această ţară, pe nume Suzana Fialova, a fost rănită şi spitalizată.

Atentatul sinucigaş din Moscova a avut loc în după-amiaza zilei de 24 ianuarie, în jurul orei 15:30, pe terminalul sosirii al aeroportului internaţional Domodedovo.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)