Impozitarea autoturismelor are la noi aceeași formă ca în urmă cu 10 ani, însă ar trebui construită pe principii de mediu, care să țină cont de normele Euro și de emisiile de dioxid de carbon, susține Daniel Anghel, șeful Departamentului de impozite și taxe indirecte, PwC România.
Elaborarea unei noi versiuni a timbrului pe mediu ar putea fi prezentată până la finalul anului, a spus acesta.
"Impozitul are la noi aceeași formă ca și acum 10 ani, or progresul tehnologic, discuțiile în ceea ce privește schimbările climatice erau cu totul altele acum 10 ani. În ton cu recomandările europene, necesitatea sistemului de impozitare anuală ar trebui, așa cum recomanda și Comisia Europeană, construită pe principii de mediu care să aibă în formula de calcul și componenta de dioxid de carbon și norme Euro, întrucât vorbim și de alte emisii toxice care sunt nocive sănătății umane", a declarat Daniel Anghel, la conferința "Întinerirea parcului auto din România. Care sunt soluțiile?", organizată de PwC România, scrie Agerpres.
Potrivit participanților la dezbateri, România are nevoie rapid de o strategie eficientă de impozitare a autoturismelor pentru a stimula înnoirea parcului auto, după ce eliminarea taxei de timbru în februarie a accelerat creșterea importurilor de mașini rulate.