Ghiță Ciobanul a depus plângere la DNA împotriva lui Petre Daea

Ghiță Ciobanul a depus plângere la DNA împotriva lui Petre Daea

Gheorghe Dănulețiu, cunoscut ca „Ghiță Ciobanul”din reclame tv, a depus vineri o plângere la DNA împotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea, și a reprezentanților Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Fermierii susţin că reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi ai Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au acordat preferenţial fondurile europene. Ei nu au oferit nume sau informaţii suplimentare, însă au spus că au prezentat celor de la DNA documente şi dovezi care să le susţină afirmaţiile, notează agrointel.ro.

„Am venit să vedem poate aici ne găsim dreptatea, că peste tot pe unde am umblat, au fost multe vorbe şi mai puţine fapte. Este vorba despre cărţile de rase, despre berbecii care se vând şi multe alte lucruri. Este vorba despre bani europeni care ajung la unii dintre fermierii din România. Era un grup restrâns. Nu ştim câţi, suntem nişte oameni ca şi ceilalţi, suntem fermieri şi doar am venit să ne cerem drepturile”,a spus ciobanul Ghiţă vineri, în faţa sediului DNA.

Un alt fermier, Dan Petrescu, venit la DNA din Curtea de Argeş, a explicat, după ce a dat declaraţii în faţa procurorilor, că a fost sesizat şi ministrul Agriculturii cu privire la nemulţumirile lor, iar cel din urmă le-a promis că o să verifice situaţia.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a dat de înțeles vineri, în localitatea prahoveană Valea Călugărească că are cunoștință de situație și a afirmat că a avut o întâlnire la Ministerul Agriculturii cu cei doi ciobani.

„Încercăm ca împreună să facem cât mai bine pentru acest domeniu”,a afirmat Daea.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`