G4 cere ONU reformarea urgentă a Consiliului de Securitate

G4 cere ONU reformarea urgentă a Consiliului de Securitate
Foto: India.com

Tot mai multe țări cer Organizației Națiunilor Unite să își reformeze Consiliul de Securitate. Subiectul, care revine periodic în dezbatere, a fost redeschis de așa-numitul grup G4 cu ocazia celei de-a 72-a Adunări Generale a ONU, unde a participat și președintele României, Klaus Iohannis.

G4 este format din Germania, Japonia, India și Brazilia, țări importante din punct de vedere economic, care vor să obțină locuri de membri permanenți în cadrul Consiliului.

Formula actuală, neschimbată din perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial, cuprinde 15 țări, dintre care cinci sunt membri permanenți, cu drept de veto: Statele Unite, Rusia, China, Regatul Unit și Franța. Cele 10 locuri de membri nepermanenți sunt ocupate prin rotație, pe perioade de doi ani; România încearcă în prezent să obțină un astfel de loc. Într-un comunicat dat publicității joi, G4 a apreciat că forul conducător al ONU, care poate decide sancțiuni și autoriza recurgerea la forță pe scena internațională, "nu reflectă evoluția realității mondiale" așa cum ar trebui "pentru a putea acționa în fața unor provocări complexe", scrie Agerpres.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`