Un grav accident de circulatie, soldat cu decesul unei femei şi cu rănirea gravă a celor doi copii ai ei în vârstă de patru, respectiv un an, precum şi a soţului acesteia, s-a produs joi dimineaţă pe DE 585 Brăila – Slobozia informează HotNews.ro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila Laura Dan, accidentul s a produs la ieşirea din localitatea Însurăţei către Bărăganul.
Din primele informaţii, rezultă că este vorba despre o familie din Republica Moldova.
În urma accidentului, o femeie a murit, iar cei doi copii au fost grav răniţi, cel de un an fiind încă supus operaţiunilor de resuscitare la faţa locului.
Soţul femeii este grav rănit şi a fost preuat de o ambulanţă SMURD, fiind transportat la spital.
Traficul nu este blocat, maşina fiind în afara şoselei, însă se desfăşoară îngreunat din cauza cercetărilor făcute de poliţie.