Premierul Tudose, suspectat de PLAGIAT într-un volum de securitate

Premierul Tudose, suspectat de PLAGIAT într-un volum de securitate

Premierul Mihai Tudose este suspectat de plagiat. Una dintre cele cinci cărți pe care premierul le-a scris până acum ar avea pasaje plagiate.

În plus, e posibil ca acest volum să fi fost pe lista lucrărilor care au contribuit la obţinerea de către Mihai Tudose a gradului didactic de conferenţiar universitar, la Academia Naţională de Informaţii a SRI.

Potrivit unei anchete realizate de jurnaliștii de la putereaacincea.ro, cartea lui tudose Securitatea economică în era transformărilor globale, apărută în 2013, la Editura Rao, are o serie de probleme de citare academică.

Primul semn de întrebare s-a născut după parcurgerea notelor de subsol ale cărţii. În majoritatea cazurilor nu sunt indicate paginile volumului din care Mihai Tudose citează sau la care trimite, excepţie făcând acele note de subsol preluate de la alţi autori, concomitent cu pasaje din opera acestora.

M-am oprit apoi, la întâmplare, asupra unor capitole. Şi am căutat pasaje identice în volumele spre care trimiteau notele de subsol. În lipsa indicării numărului paginii din care s-a citat, a fost un fel de căutare a acului în carul cu fân.

Ceea ce am observat din start este, aşa cum am menţionat, că în cazul şi al notelor de subsol, şi al bibliografiei, Mihai Tudose încalcă una dintre regulile de bază ale citării academice, şi anume evită indicarea paginii din care citează sau la care trimite.

De asemenea, recurge frecvent la preluarea de paragrafe întregi fără să le pună în ghilimele.

O altă practică pe care am întâlnit-o este citarea, în notă de subsol, a unui autor care apare menţionat în volumul din care citează sau din care copiază pasaje fără a le pune în ghilimele. O practică ce face ca bibliografia din volumul propriu să pară mai consistentă.

Apoi, în câteva situaţii, la note de subsol notează numele unui autor, cu menţiunea „Op. cit.”, deşi autorul respectiv nu a mai fost citat anterior. De exemplu, „Andrei Akulov, op. cit.” (pag. 41), „Carmen Medina, op. cit.” (pag 66), „Pascal Lany, op. cit.” (pag. 114) „, scrie sursa citată.

Vezi AICI mai multe exemple

Academia Naţională de Informaţii refuză să spună dacă volumul a contribuit la obţinerea gradului didactic de conferenţiar, iar premierul nu comentează.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`