Din ce cauză a murit bebelușul din Iași după slujba de botez. Ce spune părintele Constantin Necula

Din ce cauză a murit bebelușul din Iași după slujba de botez. Ce spune părintele Constantin Necula

Drama unei familii din județul Iași a apărut după ce bebelușul lor a murit la scurt timp de la slujba de botez.

Toată lumea a rămas șocată și nimeni nu-și poate explica cum a fost posibil un eveniment atât de tragic. Preoții susțin că este imposibil ca un copil să moară din cauza botezului, iar medicii legiști spun că acesta ar fi murit prin înec. Mama micuțului susține că i-a dat să bea lapte cu biberonul cu puțin înainte să fie botezat.

De altfel, medicii pediatrii chiar spun că nu este recomandat ca nou-născuții să fie hrăniți înainte de scufundarea în cristelniță pentru că există riscul să se înece.

Părintele Constantin Necula a declarat, pentru Libertatea, că ”Botezul nu omoară, sigur este altundeva problema.

Preotul Constantin Stoica, parohul Bisericii Iancu Vechi-Mătăsari din București, a spus că e imposibil ca micuțul să fi murit din cauza scufundării și că înaintea slujbei se discută cu părinții pentru a asigura tot ce este nevoie.

”Mamele ne cer ca apa din cristelniță să fie la temperatura apei de la baia copilului, iar noi respectăm această dorință. Momentul afundării durează câteva secunde, greu de crezut că îl poate afecta pe copil. Dacă sunt probleme de sănătate, acestea sunt discutate înainte. Apoi, copilul nu se sperie de apă, el este obișnuit. Multe mămici aleg să nască în apă, iar viața intrauterină este tot în lichid”,a spus acesta pentru Libertatea.

În urma efectuării necropsiei, medicii legiști au ajuns la concluzia că bebelușul a murit prin înec.

A fost deschis un dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă.

„S-a deschis dosar penal in rem întrucât copilul a decedat în condiții necunoscute și până se clarifică situația se deschide dosarul acesta penal și se continuă cercetările”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași, Anca Vîjiac.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`