Mărturiile a șase VOLUNTARI după opt luni de VIAȚĂ pe "Marte" (VIDEO, FOTO)

Mărturiile a șase VOLUNTARI după opt luni de VIAȚĂ pe "Marte" (VIDEO, FOTO)

Șase voluntari, patru bărbați și două femei, au încheiat o simulare a unei misiuni cu echipaj uman pe Marte, după ce au trăit timp de opt luni sub un dom izolat în Hawaii, cel de al cincilea experiment de acest tip pentru NASA, relatează AFP, citată de Agerpres.

În timpul acestui experiment care a început la 19 ianuarie, grupul a trăit izolat de restul planetei într-un spațiu cu diametrul de 11 metri și de șase metri înălțime, neconsumând decât alimente uscate sau conservate, cărora li s-au adăugat din când în când legume cultivate în laboratorul domului.

Bărbații și femeile au avut fiecare câte o cămăruță, cu un spațiu pentru un pat de campanie și un birou. Domul, alimentat cu energie solară, era dotat cu dușuri și toalete "uscate" cu compost.

Voluntarii au putut comunica pe internet cu prietenii și familia, dar cu o întârziere de 20 de minute în transmisii, care corespunde timpului necesar undelor radio pentru a parcurge distanța dintre Marte și Terra.

Mărturiile a șase VOLUNTARI după opt luni de VIAȚĂ pe "Marte"

#DIRECT_ONE_8khj37#

Când mergeau în exterior pentru lucrări geologice, voluntarii foloseau costume spațiale.

În timpul celor opt luni petrecute pe versantul nordic și arid al vulcanului Mauna Loa, care amintește de peisajele marțiene, grupul a efectuat experiențe științifice, a făcut mișcare zilnic și a întreținut echipamentele domului.

Când au ieșit duminică din carantină, cei șase au părut să se bucure de razele soarelui și de senzația de aer proaspăt, dar și de gustul unor fructe tropicale în compania familiei și a prietenilor, a precizat Universitatea din Hawaii, care a povestit de experiment, într-un comunicat.

Proiectul, numit "HI-SEAS", va ajuta NASA să selecționeze viitoarele echipaje pentru misiuni spațiale de lungă durată către planete precum Marte în orizontul anilor 2030.

Acest ultim experiment în cadrul programului HI-SEAS a fost precedat de altele patru, printre care și unul de 12 luni. O altă misiune de opt luni urmează să înceapă în ianuarie 2018.

Deși tensiunile între persoane sunt inevitabile, totul s-a derulat bine în cazul acestui ultim echipaj, care și-a îndeplinit corespunzător sarcinile cheie, a spus Kim Binsted, profesoară de știință informatică și conducătoarea acestui studiu.

Echipajul HI-SEAS: Brian Ramos, Laura Lark, Ansley Barnard, Samuel Payler, Joshua Ehrlich, James Bevington.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`