Producătorul de țigarete Philip Moris România își va moderniza fabrica din Otopeni, prin instalarea unei noii instalații de răcire mai eficientă din punct de vedere energetic. Investiția de peste un milion de euro, care este parte integrantă a unui proiect mai amplu menit să reducă poluarea, se așteaptă să reducă consumul de energie al facilității de producție cu 5%, anunță compania.
Directorul Philip Morris România și Bulgaria, Sergey Slipchenko, a declarat că investițiile companiei în modernizarea și eficientizarea energetică a fabricii de la Otopeni vor continua.
În 2011 Philip Moris a avut o “producție record” în România, 80% dintre țigaretele produse fiind destinate exportului, a mai declarat Slipchenko, potrivit zf.ro.
„Continuăm investiţiile în modernizarea fabricii şi creşterea eficienţei energetice. Peste 80% din producţia fabricii de la Otopeni din 2011 a destinată exportului”, a spus el.
Philip Moris are în România 800 de angajați, dintre care 500 lucrează în fabrica de la Otopeni.
În 2010 compania a avut o cifră de afaceri de 514 milioane de euro, cu 7,5% mai puțin decât în anul precedent.