Reprezentant al tătarilor, condamnat de justiția rusă pentru că a susținut unitatea Ucrainei înainte de anexarea Crimeei

Reprezentant al tătarilor, condamnat de justiția rusă pentru că a susținut unitatea Ucrainei înainte de anexarea Crimeei

Fostul vicepreședinte al Adunării Tătarilor din Crimea a fost condamnat la 8 ani de închisoare de către justiția rusă. Acesta este acuzat că în 2014, înainte de anexarea Crimeei de către Rusia, a organizat o manifestație de susținere a integrității teritoriale a Ucrainei, informează AFP citat de Agerpres.

Această manifestație a dus la confruntări violente între susținătorii Kievului și cei ai Moscovei, confruntări soldate cu doi morți. Ulterior anexării, acesta a fost arestat în ianuarie 2015.

Amnesty International a calificat procesul drept "farsă" și a cerut eliberarea imediată și necondiționată a militantului tătar, iar avocatul său a denunțat verdictul ca fiind "ilegal și nefondat" și a anunțat că va face recurs la Curtea Supremă rusă.

Această condamnare vine și în contextul în care tătarii din Crimea, comunitatea care s-a opus în majoritate anexării Crimei la Rusia, sunt supuși unor continue presiune din partea autorităților ruse.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`