Camelia Bogdan, acuzații grave: Inspecția Judiciară lucrează pentru condamnatul Dan Voiculescu ca să câștige la CEDO

Camelia Bogdan, acuzații grave: Inspecția Judiciară lucrează pentru condamnatul Dan Voiculescu ca să câștige la CEDO

Camelia Bogdan, judecătoarea de la Curtea de Apel București care a făcut parte din completul care l-a condamnat pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare în dosarul ICA, a fost prezentă luni la Înalta Curte de Casație și Justiție unde se judecă admisibilitatea raportului privind contestaţia faţă decizia de excludere a sa din magistratură.

Cu acest prilej, Camelia Bogdan a lansat acuzații dure la adresa Inspecției Judiciare și a șefului acestei instituții, Lucian Netejoru, afirmând că se află în slujba lui Dan Voiculescu și lucrează în așa fel încât să îl ajute pe acesta să câștige un proces deschis la CEDO privind condamnarea primită în dosarul ICA.

"Am primit de la Inspecţia Judiciară (IJ) un raport. IJ, deşi m-a deferit Secţiei pentru judecători pentru că aş fi fost incompatibilă, că am predat în afara învăţământului universitar, din acest raport rezultă că a refuzat să apere reputaţia sistemului judiciar şi şi-a exprimat opinia că este posibilă admiterea cauzei domnului Dan Voiculescu la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru o pretinsă imparţialitate generată de excluderea mea din magistratură. În aceste condiţii, eu am dovada că prin excluderea mea din magistratură s-a urmărit strângerea de dovezi de către IJ pentru ca domnul Dan

Voiculescu să câştige la CEDO, este motivul pentru care eu m-am adresat organelor de urmărire penală", a acuzat Camelia Bogdan.

"Din punctul meu de vedere, IJ, conducerea, este deturnată unor interese private, respectiv ale condamnatului Dan Voiculescu”, a concluzionat judecătoarea suspendată.

Camelia Bogdan a fost suspendată de CSM din magistratură în urma unui raport făcut de Inspecția Judiciară care a acuzat-o de incopatibilitate pentru niște cursuri predate în afara mediului universitar.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`