Funcțiile guvernamentale se mai și refuză! Dovadă este deputatul PSD Mihai Weber care deși este dat de mai toată lumea drept favorit în interiorul PSD pentru a ocupa funcția de ministrul al Apărării ca urmare a demisiei lui Țuțuianu a spus că nu își dorește acest lucru.
"În ultimele zile s-a vehiculat, în mass-media, că aş figura pe lista PSD ca propunere pentru funcţia de ministru al Apărării. Evident că o astfel de propunere m-ar onora, însă, pentru a pune capăt acestor speculaţii, ţin să precizez că, în acest moment, nu consider că ar fi oportun să ocup o astfel de funcţie. Motivele ţin de implicarea mea în mai multe proiecte politice, atât în organizaţia PSD Gorj, cât şi în Parlamentul României, proiecte care necesită întreaga mea implicare. În concluzie, nu am cunoştinţă să figurez pe o astfel de listă, dar, chiar dacă acest lucru ar fi real, nu aş avea de gând să accept această nominalizare", a afirmat Mihai Weber pentru Agerpres.
Liviu Dragnea a anunțat în acest weekend că marți va anunța oficial cine va prelua funcția de ministru al Apărării. Adrian Țuțuianu a demisionat de la conducerea MApN săptămână trecută după ce în spațiul public a apărut un comunicat de presă al instituției în care se anunța faptul că ministerul are probleme financiare și nu va putea plăti la timp salariile militarilor. Țuțuianu a negat aceste informații afirmând că salariile vor intra la timp, dar a demisionat afirmând că își asumă erorile de comunicare.