ARPIM solicită realizarea unui audit independent al datelor folosite pentru calcularea taxei clawback

ARPIM solicită realizarea unui audit independent al datelor folosite pentru calcularea taxei clawback
Foto:Revista Galenus

CNAS este acuzată de fraudă, astfel Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) consideră că realizarea unei examinări ale datelor folosite pentru calcularea taxei clawback este obligatorie și solicită transparentizarea modului în care această taxă este calculată, potrivit agerpres.ro.

În primul trimestru al anului 2017, taxa clawback a ajuns să reprezinte 20% din valoarea medicamentelor decontate de CNAS, în creștere cu 4 puncte procentuale comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior.

"Încă din anul 2015, am solicitat autorităților creșterea nivelului de transparență și predictibilitate în ceea ce privește mecanismul de calcul al taxei clawback, fără a primi un răspuns. Realitatea este că, de nenumărate ori, taxa clawback nu a fost în concordanță cu valoarea consumului de medicamente din piață, însă nu putem ști dacă cifrele utilizate și mecanismul de calcul au fost corecte, întrucât nu avem acces la date", a declarat Liviu Popescu, director relații externe ARPIM.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`