Momente de panică la meciul juniorilor U-19 dintre CSA Steaua și Unirea Slobozia, disputat sâmbătă în complexul sportiv Ghencea. Atacantul Stelei, Rareș Popa, în vârstă de 17 ani, s-a prăbușit pe gazon la câteva minute după ce a fost introdus pe teren, informează Gazeta Sporturilor.
“Ne-am speriat puțin. Nu a fost atins de nimeni, nu era niciun adversar pe lângă el. Pur și simplu s-a pus pe vine, apoi a căzut. A intrat în convulsii”, povestește Andrei Nagy, antrenorul echipei U-19 de la CSA Steaua.
După ce echipajul ambulanței nu a putut comunica cu el, jucătorul a fost transportat de urgență la Spitalul Grigore Alexandrescu.
Potrivit apropiaților fotbalistului, acesta ar fi fost lovit în zona inimii cu câteva minute înainte de a se prăbuși pe gazon.
“Spunea că a fost lovit cu cotul în coaste, în zona inimii, cu vreo două minute înainte de a se prăbuși pe teren. Apoi i s-a făcut rău. Avea stare de vomă, dar nu putea vărsa, avea o respirație grea, înțepături în zona pieptului și amețeli. A povestit apoi că auzea ce i se spune, dar nu putea vorbi. Drumul spre spital nu și-l amintește, însă, în totalitate. Acolo au început niște dureri mari de cap, dar apoi și-a revenit”, susțin apropiații sportivului, potrivit sursei citate.
Pe de altă parte, antrenorul spune că ar fi fost vorba de o cădere de calciu și că doctorii au dat asigurări că nu este nimic alarmant.
“Din ce am înțeles de la mama lui, doctorii spun că nu e nimic alarmant. Se pare că a avut o cădere de calciu. Eu am stat până la 11 noaptea cu el, am reușit să-l internăm. Așteptăm să vedem ce iese la analize. O să i se facă mai multe investigații. Va trebui să mergem și la neurologie. Și-a pierdut cunoștința, nu-și mai amintește mare lucru”, a declarat Andrei Nagy.
Și Mirela Cozma, mama jucătorului, folosește tot sintagma ”cădere de calciu” când se referă la incidentul prin care a treut fiul său.
“Când am aflat, m-am urcat în mașină și am venit de urgență de la Vaslui. Analizele la sânge i-au ieșit bune, așteptăm EKG-ul. A rămas în spital pentru că a prins weekendul, o să-i dea drumul”, spune Mirela Cozma, mama jucătorului, care folosește și ea termenul de “cădere de calciu. Acum au meciuri din 3 în 3 zile, sunt terminați copiii. Sunt intermediarele de miercurea, s-a schimbat regulamentul competiției. Bine că nu s-a mai jucat de la ora 12, s-a jucat de la 4. A fost menajat pentru meciul cu Academia lui Hagi, dar din păcare acum nu mai poate juca. Cei de la Academie și-au amânat niște meciuri pentru că au jucători la loturile naționale”, a declarat mama fotbalistului.
Rareș Popa nu este la primul episod de acest gen. În 2015 s-a prăbușit pe teren în timpul unei semifinale a campionatului național, însă și-a revenit la scurt timp.
“Am înțeles că a mai avut o cădere de calciu prin 2015. Înțeleg că atunci a fost din cauza căldurii, erau 37-38 de grade”, a spus antrenorul său de la CSA.
Potrivit jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor, Lăcătuș nu a putut fi contactat pentru a răspunde la întrebarea legată de ultimul control medical amănunțit făcut atacantului de 17 ani.