Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău, condus de cea care a picat de trei ori examenul pentru ocuparea funcției: ”Nu neapărat un concurs te face un manager mai bun”

Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău, condus de cea care a picat de trei ori examenul pentru ocuparea funcției: ”Nu neapărat un concurs te face un manager mai bun”
Foto: campusbuzau.ro

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău este condus, începând de luni, de Geta Burducea, care a mai ocupat, cu delegație, funcția de inspector-șef, și a picat de trei ori concursul organizat de ministerul de resort pentru ocuparea postului, informează Digi 24. Aceasta ocupă postul lăsat liber de Florina Stoian, care a fost demisă de ministrul Liviu Pop.

“Ordinul este semnat, am vorbit personal cu domnul ministru, urmează să ajungă în original prin poştă. E o nouă provocare. Nu ştiu ce va fi pe viitor, dat fiind că doamna Florina Stoian, fost inspector general al IŞJ Buzău, a contestat ordinul de ministru în justiţie. E prematur să vă spun ce se va întâmpla, dacă mă voi înscrie sau nu la un viitor concurs. Important e acum ca, împreună cu echipa de la vârful IŞJ Buzău, să asigurăm începerea anului şcolar în bune condiţii”, a declarat Burducea, care a convocat o ședință toţi inspectorii şcolari pentru a le trasa noi directive şi a-i informa cu privire la schimbările de la vârful instituţiei.

Geta Burducea a mai încercat de trei ori până acum să ocupe acest post cu acte în regulă, însă de fiecare dată a picat examenul. De altfel, ea susține că ”nu neapărat un concurs te face un manager mai bun”.

“Sunt convinsă că sunt şi persoane încântate că vin şi persoane care contestă, nu-i pot mulţumi pe toţi. În legătură cu participarea la concursuri au fost mai mulţi care au picat, nu neapărat un concurs te face un manager mai bun”, a declarat Burducea.

Geta Burducea a fost inspector şcolar pentru învăţământul primar în perioada 2006-2010, apoi inspector general adjunct în perioada 2012- 2014, când a fost numită, cu delegaţie, inspector şcolar general.

Inspectorii generali şcolari din 13 judeţe au fost anunţaţi, pe 18 august, printr-o informare transmisă prin fax după încheierea programului, că mandatul lor încetează începând cu 4 septembrie. Motivația a fost aceea că la o evaluare făcută la cererea ministrului Educaţiei, Liviu Pop, ar fi fost descoperite mai multe nereguli în contractele lor de management.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`