Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping au convenit să "soluționeze în mod corespunzător" situația creată de ultimul test nuclear al Coreei de Nord, anunță agenția chineză de știri Xinhua, citată de RT.
"Cei doi lideri au convenit să respecte obiectivul denuclearizării peninsulei coreene și să păstreze o strânsă comunicare și coordonare pentru a face față noii situații", se arată în comunicat.
Cei doi președinți s-au întâlnit în orașul Xiamen din sud-estul Chinei în cadrul celui de-al nouălea summit BRICS, programat în perioada 3-5 septembrie.
În cursul zilei de duminică, Ministerul rus de Externe a condamnat testul nord-coreean, adăugând că, într-o situație ca aceasta, este esențial "să ne păstrăm calmul și să ne abținem de la orice acte care ar putea duce la o escaladare a tensiunilor".
Testul este "un nou exemplu de nerespectare de către Phenian" a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU și a dreptului internațional, a afirmat ministerul într-o declarație.
"Nu putem decât să regretăm faptul că R.P.D.C (Republica Populară Democrată Coreană) creează amenințări grave la adresa păcii și securității peninsulei coreene și a întregii regiuni prin acțiunile sale care vizează subminarea regimului mondial de neproliferare a armelor nucleare. Continuarea acestei politici este plină de consecințe grave pentru Coreea de Nord însăși " – a amenință voalat Ministerul de Externe Rus, pe finalul luării sale de poziție.
Duminică, mass-media de stat din Coreea de Nord a raportat că Pyongyang a testat cu succes o bombă cu hidrogen care poate fi montată pe o rachetă balistică intercontinentală (ICBM). Testul a urmat declarațiilor făcute de Phenian cu privire la dezvoltarea unei noi bombe cu hidrogen.
Peste Ocean, încă domnește o tăcere care dă fiori. Cum va reacționa America? După postările scurte ale lui Trump pe Twitter, în care a dezavuat testul făcut de Phenian și un vom vedeaoferit jurnaliștilor care au întrebat dacă va ataca Coreea de Nord, Washingtonul freamătă în tăcere. Purtătorul de cuvînt al Departamentului American de Stat, Heather Nauert, a anunțat că secretarul de stat Rex Tillerson poartă discuțiiliderii marilor puteri pentru a stabili pașii ce urmează să fie făcuți, a precizat CNN.
Următoarele ore sunt critice cu privire la turnura pe care o poate lua politica externă internațională, iar de reacția Statelor Unite depinde dacă lucrurile se vor îndrepta spre pace ori război…