Peste 20 de victime în Polonia, după ce două trenuri s-au ciocnit

Peste 20 de victime în Polonia, după ce două trenuri s-au ciocnit
Foto:novinite.com

Un tren de pasageri a intrat în coliziune cu un tren de marfă în apropierea unei staţii aflate în nordul Poloniei, informează AP. 21 de persoane au fost rănite, dar nu a fost înregistrat niciun deces.

Printre victime s-au aflat și patru copii, care au fost transportaţi la spital, unul dintre ei cu un elicopter.

Circa 300 de persoane se aflau în trenul care călătorea de la Gdynia, oraş aflat în nordul ţării, până la Bielsko-Biala, oraş aflat în sud. Şapte dintre cele 11 vagoane au deraiat în urma coliziunii.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauza accidentului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`