O nouă numire controversată în Guvernul Tudose. Soția fondatorului școlii libaneze din București, al cărei nume a fost implicat în dosarul Hexi Pharma, numită secretar de stat la Ministerul Sănătății (MS), printr-o decizie a premierului Mihai Tudose.
Rodica Nassar (60 de ani), că despre ea este vorba, a fost și deputat PSD timp de 16 ani, până în 2016. Nu s-a remarcat în politică, ci doar în anul 2016 când fosta soție a lui Dan Condrea a spus că aceasta a luat șpagă de la Hexi Pharma.
Singura tangență a ei cu sistemul sanitar e apartenența pentru ultimul mandat de deputat la Comisia de Sănătate, aceasta absolvind o facultate de finanțe-contabilitate la Iași, potrivit Curentul.
Rodica Nassar este un personaj extrem de discret și influent în PSD încă din vremea guvernării Năstase-lliescu. Baronul Neculai Onțanu este nașul celor două fetițe ale acesteia. De asemenea, fratele Rodicăi Nassar, Mihai Toader, a fost viceprimar la Primăria Sectorului 2 din Capitală și ulterior primar, după arestarea lui Onțanu. (Detalii AICI)
Aceștia mai au un frate care face și afaceri în România și e și politician în Liban. Mohamad Ali susține și organizația politică și paramilitară șiită islamică din Liban, Hezbollah, „Partidul lui Dumnezeu”, răspunzătoare pentru mai multe atacuri teroriste în lume.