Agenda politică europeană din ultimii ani a părut, la o privire superficială, că este dominată de subiectul Brexitului și de impactul major pe care acest divorț instituțional îl va avea asupra Uniunii Europene.
Cu toate acestea, contrar aparențelor, pentru Partidul Popular European, prioritățile UE sunt cu totul altele, iar agenda media nu se suprapune întru totul peste agenda cetățeanului european.
Este cumva de la sine înțeles că problemele generate de ieșirea Marii Britanii din Comunitatea Europeană nu sunt nici pe departe neglijate de liderii PPE. Iar, în acest sens, președintele popularilor, Manfred Weber, a subliniat că interesul fundamental al negociatorilor UE în relația cu omologii lor britanici va fi protejarea drepturilor cetățenilor europeni, care locuiesc sau muncesc în insulă. Așadar, preocuparea nu este Brexitul, ci situația cetățenilor europeni. Pentru România, acest aspect are o notă sensibilă, întrucât țara noastră are în Albion al doilea cel mai mare număr de imigranți, 400.000, din rândul statelor comunitare.
Însă, ceea ce reiese foarte clar de aici, dincolo de tribulațiile îndelungate ale discuțiilor și tratativelor, este dorința nenegociabilă a grupului PPE de a pune mai presus de orice înțelegere, protejarea drepturilor cetățenilor europeni. Acest deziderat nu reprezintă altceva decât respectarea uneia dintre valorile esențiale pe care se bazează grupul celor 27 țări care formează, în prezent, Uniunea Europeană.
În fața valurilor de populism, ce-i drept, mai atenuat și mai puțin strident decât în trecut, dar în continuare foarte periculos, angajamentul necondiționat pentru drepturile fundamentale ale indivizilor, vine ca o reamintire necesară a beneficiilor rezultate din calitatea de membru al UE.
„Populiștii pot descrie problemele, dar presupusele lor soluții sunt false. Așa că sarcina noastră este de a le arăta cetățenilor europeni că avem soluții reale, că Europa oferă bunăstare și siguranță, și poate răspunde adecvat îngrijorărilor lor ”, a afirmat într-un interviu pentru Agerpress, liderul PPE, Manfred Weber.
În opinia popularilor, avantajele faptului de a fi parte din comunitatea europeană trebuie subliniate cât mai frecvent, deoarece sub presiunea demagogică și extremistă, există riscul real ca ele să fie trecute cu vederea, în timp ce problemele inerente oricărui aranjament instituțional să capete o proporție supradimensionată.
Din acest punct de vedere, o altă prioritate a PPE a fost să scoată în evidența unitatea europeană, inclusiv la nivelul discursului public comunitar. Europa a reușit să vorbească în ultimii ani pe o singură voce, iar această voce a depășit barierele politice sau naționale, pentru a reafirma ceea ce-i unește pe toți cei 450 de milioane de cetățeni care compun UE 27.
De asemenea, în opinia PPE, viitorul unic al celor 27 de țări din Uniunea Europeană nu ar avea vreo șansă de a se înfăptui, dacă beneficiile ce derivă din calitatea de membru nu ar depăși cu mult inconvenientele. „Într-o lume globalizată, nicio țară nu va putea găsi de una singură soluții la probleme cum ar fi criza imigranților, schimbările climatice sau amenințările teroriste. Problema care se pune este foarte simplă: dacă stilul nostru de viață european supraviețuiește sau nu”, a mai afirmat Weber. Iar stilul de viață prosper, sigur și stabil este tocmai ceea ce a atras succesul UE.
Pe de altă parte, frământările de la nivel european nu trebuie negate, mai ales că nu sunt nicidecum singulare, ci afectează întreagă lume, după cum a precizat liderul PPE. Pentru populari, de aici rezultă, destul de clar, nu doar că problemele actuale nu sunt circumscrise exclusiv la grupul UE 27, ci și, mai mult, că singura șansă rezonabilă de a face față cu succes provocărilor contemporane este reprezentată de fidelitatea și adeziunea la valorile pe care se bazează succesul instituțional al UE. Pe cale de consecință, dificultățile europene nu își pot găsi rezolvarea decât printr-un răspuns comun al tuturor celor 27 de țări care s-au angajat să continue moștenirea și tradiția europeană. Europa nu va putea rezisa decât împreună.
Material publicat cu sprijinul Grupului PPE. PPE este cel mai mare grup din Parlamentul European, ce reunește forțe politice pro-europene de centru și de centru-dreapta, care doresc să consolideze obiectivul unei Europe mai competitive, mai democratice, mai transparente și al unei economii sociale de piață.