Alertă la NASA: Cel mai MARE ASTEROID trece pe 1 septembrie pe lângă Pământ! (VIDEO)

Alertă la NASA: Cel mai MARE ASTEROID trece pe 1 septembrie pe lângă Pământ! (VIDEO)

Asteroidul Florence, care va trece la distanță relativ mică de Pământ la 1 septembrie, este cel mai mare astfel de obiect spațial rătăcitor care se apropie de Terra de la începutul observațiilor făcute de NASA cu privire la asteroizii din vecinătatea planetei noastre, cu orbite potențial periculoase, conform unui material publicat miercuri de SPACE.com și citat de Agerpres.

Corpul ceresc are un diametru de 4,4 kilometri și va trece la 7 milioane de kilometri distanță de planeta noastră, adică de 18 ori distanța de la Pământ la Lună — o distanță sigură, dar, în termeni astronomici, suficient de aproape pentru a atrage un semnal de alarmă cu privire la astfel de roci cosmice și ce ar însemna o eventuală ciocnire pentru civilizația umană.

"Deși mulți asteroizi identificați au trecut mai aproape de Pământ decât o va face Florence la 1 septembrie, toți aceștia erau mult mai mici", a comentat Paul Chodas, managerul Centrului NASA pentru Studiul asteroizilor din apropierea Terrei (Center for Near-Earth Object Studies — CNEOS).

La 1 septembrie acest obiect se va afla la cea mai mică distanță față de Terra din 1890 și până în prezent și va trece din nou, la o distanță similară abia la orizontul anilor 2500.

Asteroidul a fost descoperit în 1981 de către astronomul Schelte "Bobby" Bus de la Observatorul Siding Spring din Australia și a primit numele după Florence Nightingale (1820-1910), cea care este considerată fondatoarea serviciului modern de asistente medicale.

Alertă la NASA: Cel mai MARE ASTEROID trece pe 1 septembrie pe lângă Pământ!

#DIRECT_ONE_f3e4uq#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`