Șeful Pentagonului, în vizită la Kiev pentru discuții privind problema livrărilor de arme

Șeful Pentagonului, în vizită la Kiev pentru discuții privind problema livrărilor de arme
Foto: independent.md

Ministrul apărării american Jim Mattis a sosit miercuri în Ucraina pentru a discuta despre posibilitatea întăririi sprijinului american pentru armata Kievului, pe fondul conflictului de peste trei ani cu separatiștii proruși în estul țării, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Jim Mattis se va întâlni joi cu președintele ucrainean Petro Poroșenko și cu omologul său Stepan Poltorak pentru a reafirma sprijinul administrației americane pentru Kiev.

Autoritățile de Kiev doresc să convingă Washingtonul să le livreze arme letale, în special echipament antitanc și antiaeriene, pe lângă ajutorul neletal furnizat de americani până în prezent.

Chiar dacă armata americană s-a pronunțat în favoarea cererii Ucrainei, liderul american Trump trebuie să aprobe o decizie în acest sens, pe fondul unor temeri că astfel de livrări vor provoca o escaladare a conflictului.

"Din prima zi a agresiunii ruse, noi am cerut tuturor țărilor lumii să ne ajute livrându-ne arme letale. Pentru moment, doar Lituania ne-a furnizat un astfel de ajutor", a subliniat miercuri în fața presei ministrul apărării ucrainean Stepan Poltorak.

"Continuăm să așteptăm și suntem pregătiți să primim arme letale. Dar nu este vorba de decizia noastră, ci de cea a partenerilor noștri. Noi sperăm într-o astfel de susținere", a mai adăugat Poltorak.

Vizita ministrului apărării american se produce în contextul paradei militare din Kiev, cu ocazia Zilei Indepedenței Ucrainei, la care a participat militari din mai multe state membre NATO printre care și un contingent de militari români.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină