Mare dezamăgire pentru coaliția PSD-ALDE. Ministrul Tudorel Toader a prezentat miercuri o parte dintre modificările pe care vrea să le aducă Legilor Justiției, dar nu a spus care-i sunt planurile în ceea ce privește modificarea Codurilor penale, mai ales introducerea unui prag valoric pentru abuzul în serviciu.
Potrivit ministrului Tudorel Toader, punerea Codurilor penale în acord cu deciziile Curții Constituționale va fi luată în discuție ”după ce trecem de pachetul pentru CEDO, după ce vom vedea ce se va putea face cu proiectul de lege privind grațierea”, informează Digi24.
Iar Toader are visuri mărețe. În opinia lui, se impune o ”reevaluare a întregii legislații”, nu doar a celei penale. Ministrul Justiției nu a avansat, însă, un orizont de timp.
Pe 4 martie, Toader a susținut că în maxim 45 de zile va veni cu un proiect de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală. Termenul a fost, însă, tot amânat. În acest timp, el a mers la Bruxelles, pentru a prezenta oficialilor europeni atât ”modificarea Codurilor în acord cu deciziile CCR”, cât și ”posibile modificări la Legea grațierii”.