Aproape tot județul Caraș-Severin a rămas fără curent electric vreme de o oră și jumătate, după ce un copac tăiat de câțiva muncitori a căzut pe linia de transport a energiei electrice Reşiţa – Caransebeş, informează Mediafax.
În oraşul Reşiţa şi în localităţile Bocşa, Oraviţa, Moldova Nouă şi Văliug a fost întrerupt curentul electric, luni după-amiază, din cauza unei “erori de calcul”.
“Referitor la deranjamentul raportat în zona Reşiţa, precizăm că incidentul a fost cauzat de efectuarea unor lucrări de defrişare executate de o firmă terţă. În cadrul operaţiunii de defrişare, din cauza unei erori de calcul, la ora 13.58, un copac a căzut pe linia Reşiţa – Caransebeş, afectând alimentarea cu energie electrică. Echipele E-Distribuţie Banat au intervenit în cel mai scurt timp posibil, astfel încât alimentarea clienţilor afectaţi a fost posibilă treptat, ultimii consumatori fiind alimentaţi la ora 15.24”, au transmis reprezentanţii E-Distribuţie Banat.