"Europa e PIERDUTĂ!" APEL fără precedent lansat de Rabinul șef al Barcelonei

"Europa e PIERDUTĂ!" APEL fără precedent lansat de Rabinul șef al Barcelonei

Vin arabii, pleacă evreii! Rabinul șef al Barcelonei, Meir Bar-Hen, i-a îndemnat pe evrei să plece în Israel și săpărăsească astfel Spania, pe care a numit-o "un centru al terorismului islamist pentru toată Europa", scrie cotidianul britanic The Independent.

Avertismentul liderului spiritual vine după cele două atacuri teroriste din provincia spaniolă Catalonia, revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic și în care au fost ucise 15 persoane și rănite alte peste 100.

"Evreii nu sunt aici pentru totdeauna. Le spun membrilor congregației mele: 'Nu vă gândiți că suntem aici pe vecie'. Și îi încurajez să cumpere proprietăți în Israel. Acest loc este pierdut. Nu repetați greșelile evreilor algerieni, ale evreilor venezueleni. Mai bine (plecați) mai devreme decât prea târziu", a declarat rabinul Bar-Hen, într-un interviu pentru agenția de știri JTA (Jewish Telegraphic Agency).

În opinia sa, recentele atacuri din Catalonia au dezvăluit prezența unor 'elemente marginale radicale' în comunitatea musulmană, o problemă cu care se confruntă toată Europa.

"Europa e pierdută", a adăugat el.

Afirmațiile rabinului șef al Barcelonei vin în contradicție cu poziția enunțată de Federația Comunităților Evreiești din Spania, care și-a declarat 'încrederea deplină în forțele de securitate care lucrează zilnic pentru a-i împiedica pe musulmanii fanatici și radicali să producă durere și haos în orașele noastre'.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`