Grupul israelian Elbit Imaging a anunţat pe bursa de la Nasdaq din SUA că a semnat un acord pentru vânzarea hotelului Radisson Blu din Capitală. Cumparatorul care a depus o oferta neangajantă este un fond de investiţii. Preţul este de 177,5 milioane de euro, informează ZF.
Ofertele neangajante ar urma să se depună în perioada următoare, la Londra. În funcţie de cât de repede vor merge negocierile, vânzarea ar putea să se încheie în câteva luni, potrivit informaţiilor din piaţă.
Israelienii au mai scos la vânzare complexul în ultimii ani, însă nu au obţinut preţul dorit.
Piaţa hotelieră locală a început să atragă tot mai mult atenţia investitorilor străini, fonduri de investiţii sau antreprenori locali. Potrivit datelor ZF, momentan atenţia se îndreaptă către JW Marriott şi complexul Radisson, ambele mutări de peste 100 mil. euro, chiar 150 mil. euro.