Amenzile pentru neplata rovinietelor, nule dacă procesele verbale nu sunt semnate de mână

Amenzile pentru neplata rovinietelor, nule dacă procesele verbale nu sunt semnate de mână
Foto: autospeedmarket.com

Toate amenzile pentru neplata rovinietelor ar putea fi anulate de judecători, dacă procesele verbale de sancționare nu vor fi semnate de mână.  În baza unei legi din 2001, amenzile care sunt trimise prin poștă cu semnătură electronică vor fi automat considerate nule. Zeci de amenzi au fost deja anulate de către instanțele din Cluj.

Judecătorii susţin că procesul verbal de sancțiune al șoferilor care au circulat fără a plăti rovignieta trebuie să conțină obligatoriu date despre instituția care l-a emis. Printre acestea și numele agentului constatator, alături de semnătura acestuia. În lipsa unui singur element, amenda este declarată nulă.

„Analizând textul proceselor verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei, adresate de CNADNR, se constată cu uşurinţă că semnătura agentului constator ce atrage nulitatea procesului verbal lipseşte cu desăvârşire, ceea ce antrenează automat sancţiunea nulităţii absolute”, se arată într-un articol al Judecătoriei Cluj-Napoca, citat de EVZ.

Procesele verbale de sancționare sunt însă generate automat, prin intermediul unui program informatic, printate și trimise prin poștă cu semnătură electronică. Numerele de înmatriculare ale mașinilor sunt identificate de reprezentanți ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România și comparate cu cele din baza de date națională pentru a-i găsi pe cei care au circulat fără rovinietă. Iar amenzile care le ajung șoferilor acasă sunt usturătoare – între 250 și 500 de lei.

Prevederile legii au fost speculate de avocații din Cluj în interesul şoferilor care au contestat în instanţă amnenzile. Până în prezent, zeci de astfel de sancţiuni au fost anulate de judecători.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:29 - Schimbarea ordinii candidaților pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale ar duce la reluarea primului. Ce prevede legea
17:22 - Ludovic Orban: „În cursul primului tur al alegerilor prezidențiale s-a înregistrat o premieră. Nu a fost înregistrată nicio contestație de la nicio secție de votare către BEJ sau de sector! Decizia CCR nu are niciun fundament”
17:19 - Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM, despre suspendarea temporară a platformei TikTok: Am propus o soluţie exagerată: / Opinia exprimată a fost una strict personală
17:08 - Jucătoarea de tenis Iga Swiatek s-a dopat! Ce sancțiune a primit
17:07 - Concluziile ședinței CSAT: Au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral / Un candidat la alegerile prezidențiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe care platforma TikTok l-a acordat
16:59 - Ioan Turc (PNL): „Există o stare de tensiune în creștere. O asemenea stare n-a mai existat în societatea românească de foarte mult timp. Ne-am întors în anii ’90. Suntem, cumva, ca în perioada mineriadelor” (VIDEO)
16:58 - Susținătorii lui Călin Georgescu au ieșit în Piața Universității. Ce mesaj le-au transmis tinerilor care protestează împotriva candidatului independent
16:51 - Simona Spătaru: „Dacă la renumărare vor fi diferențe de voturi așa încât să se schimbe ordinea candidaților se anulează cu totul primul tur”
16:48 - Ce spune președintele AEP despre renumărarea voturilor. „Este absolut imposibil”
16:26 - Claudiu Palaz (PMP), după decizia CCR de renumărare a voturilor: “Se dorește un reclasament! Probabil va rămâne locul I Georgescu, locul 2 – Ciolacu” (VIDEO)