Opt persoane au fost ucise în Venezuela în timpul confruntărilor dintre presupuși infractori și forțele de ordine într-o zonă unde grupările criminale își dispută zăcămintele de aur, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Opt persoane și-au pierdut viața după confruntări cu o patrulă mixtă de militari și polițiști în sectorul La Lagunita", a transmis Parchetul într-un mesaj publicat pe Twitter.
Potrivit cotidianului El Universal, cele opt victime de marți făceau parte dintr-o grupare criminală.
Aceste decese nu au legătură cu criza politică violentă prin care trece în prezent Venezuela, soldată cu 125 de morți.
De peste patru luni, manifestanții cer plecarea de la putere a președintetul socialist, Nicolas Maduro, în contextul prăbușirii economice a țării.