Noile Katiușe: Rusia dă liber pentru FEMEI la școala de aviație din Krasnodar!  

Noile Katiușe: Rusia dă liber pentru FEMEI la școala de aviație din Krasnodar!  

La școala de aviație din orașul Krasnodar (sud), care formează viitorii piloți ai armatei aerului din Rusia, vor fi admise în premieră femei, a anunțat sâmbătă ministrul apărării Serghei Șoigu, informează AFP, citată de Agerpres.

"Există un număr mare de tinere femei care ar dori să devină piloți militari. Am primit sute de scrisori, motiv pentru care am decis ca din acest an să primim un prim grup de femei în academia militară din Krasnodar", a declarat Șoigu ziariștilor, potrivit unui comunicat difuzat de Ministerul Apărării rus.

"Vor fi puține, 15 în total. Dar dat fiind numărul cererilor pe care le primim, nu le putem ignora. Începând de la 1 octombrie, un prim grup de femei vor începe să se antreneze pentru a deveni piloți", a mai spus ministrul, adăugând că este de așteptat ca fetele să absolve academia peste cinci ani.

Școala de aviație din Krasnodar acceptă încă din 2009 eleve, dar nu pentru a fi formate ca piloți, potrivit agenției de presă ruse TASS.

În 2014, un înalt reprezentant al Ministerului Apărării rus, Ruslan Vasilev, a declarat la Radio Echo Moskvî că circa 45.000 de femei se aflau sub contract în armata rusă, dar acestea nu aveau acces la anumite activități, îndeosebi în posturile de luptă.

Hiuaz Dospanova,născută în 1922, a servit în Forțele Aeriene Ruse în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:35 - Marcel Ciolacu, întâmpinat de premierul ungar Viktor Orban / Zi decisivă la Budapesta pentru aderarea României la Schengen (VIDEO)
12:25 - Premierul Marcel Ciolacu, interviu în presa din Austria: S-a bătut palma pentru aderarea la Schengen / Pe durata mandatului meu de președinte, AUR nu va face parte din nicio coaliție guvernamentală
12:17 - MAE a emis o avertizare de călătorie în Bulgaria. Țara vecină se confruntă cu coduri meteo de vânt puternic și ninsori
12:02 - SUA se confruntă cu cel mai mare atac cibernetic din istorie. Pe cine consideră americanii vinovați
11:47 - Sondaj de opinie, în ajunul alegerilor prezidențiale: Luptă strânsă între Elena Lasconi și George Simion pentru intrarea în turul doi. Cei doi sunt cotați la 19%
11:34 - Cât a costat încoronarea regelui Charles al III-lea? Publicarea cifrelor a dus la critici privind sumele mult prea mari cheltuite
11:29 - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a ajuns la Cluj-Napoca / Judeţul Timiş se află sub avertizare cod portocaliu de vânt
11:17 - Zi decisivă pentru aderarea la Spațiul Schengen: Austria dă semne că va debloca aderarea deplină a Bulgariei şi României
10:50 - Aeronavele F-16 vor executa zboruri la înălţimi mici pe întreg teritoriul țării. Anunțul Forțelor Aeriene Române
10:25 - Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan: „Nu o să se desființeze oficii poștale și nu o să fie dați oameni afară” / „Până în momentul de față nu sunt încântat de modul în care s-a reușit implementarea programului de investiții de la Poșta Română” (VIDEO)