Un bărbat cu afecțiuni cardiace din Timișoara a murit după ce a muncit în timpul zilei, în ciuda temperaturilor ridicate. Bărbatul a fost găsit joi seara în fața blocului de pe Calea Șagului, Timișoara.
Echipajul de ambulanță venit de urgență la fața locului a început manevrele de resuscitare, dar, din nefericire, bărbatul nu a mai putut fi salvat. După 40 de minute, medicii au declarat decesul.
Soția bărbatului a declarat că acesta suferea de afecțiuni cardiace, iar joi a tăiat gresie afară, în fața blocului, în ciuda temperaturilor extreme. „În urma expunerii la căldură nu mori aşa de brusc, prima dată intri în comă, dar faptul că un pacient cu boală cardiacă a lucrat în temperaturi mari probabil că a avut un efect determinat în instalarea stopului cardiac. Reiterăm rugămintea noastră ca mai ales pacienţii cu afecţiuni cronice să se abţină de la activităţi fizice în zilele cu temperaturi înalte”, a spus Mihai Grecu.
“Le recomandăm oamenilor ca în intervalul 11.00 – 17.00, cât timp e cald afară, să stea în casă. Din păcate, minuni nu putem să facem, zile de la noi nu putem da, e bine ca oamenii să se păzească puţin şi singuri”, a transmis Medicul Mihai Grecu, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean Timişoara, informează Mediafax.