Jumătate din industria alimentară, afectată de evaziunea fiscală: Fraudele, întâlnite cel mai des la legume,fructe și carne

Jumătate din industria alimentară, afectată de evaziunea fiscală: Fraudele, întâlnite cel mai des la legume,fructe și carne
Foto: ecomagazin.ro

Industria alimentară rămâne unul dintre sectoarele sensibile la evaziunea fiscală. Specialiştii estimează că evaziunea a ajuns să reprezintă mai mult de jumătate din vânzările de alimente. Cele mai multe fraude s-au constatat la comerţul cu produse de panificaţie, legume, fructe şi carne.

Potrivit patronatelor din domeniu alimentar, evaziunea fiscală din panificaţie se ridică la 80 la sută din totalul pieţei. La carne, se ridică la 500 milioane de euro anual.

„Principalele motive ale exaziunii fiscale sunt tva ul exagerat de mare pentru o piaţă care era abia în formare şi a doua cauză şi ne asumăm ce spunem este faptul ca se permite evaziunea fiscală. evaziunea fiscală este şi o sursă de finaţare”, a declarat președintele Federației Patronale Române din Industria Alimentară (Romalimenta), Sorin Minea.

Piaţa neagră a industriei alimentare a fost estimată în 2011 la aproape 10 miliarde de euro, cu două miliarde mai mare ca în 2010.

„Pe primul loc se situează legumele şi fructele, unde avem confiscări de peste 2 milioane de euro, pe locul doi avem cereale, iar pe locul  trei carne și preparate din carne”, a spus comisatul adjunct în ANAF, Gabriel Cărbunaru.

Anul trecut, Fiscul a descoperit o evaziune de un miliard de euro, dar fenomenul comerţului la negru rămâne în continuare greu de controlat. De pierdut au în mare parte consumatorii, care se aleg cu produse de proastă calitate şi scumpe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:24 - Incendiu în Japonia în timpul testării unei rachete. Instalația Agenţiei Spaţiale Japoneze a luat foc
12:24 - Semnale de alarmă la Bruxelles după victoria lui Călin Georgescu, scrie Politico. Un analist străin avertizează: „România este super importantă pentru ruși”
12:21 - Profesorul Alexandru Gussi, despre apariția lui Călin Georgescu: Un pumn în față binemeritat. Un salutar moment al adevărului. Șocul colectiv din 24 noiembrie a declanșat spirala re-democratizării
12:03 - Franța și Regatul Unit iau în considerare trimiterea de trupe și companii militare private în Ucraina. Londra neagă aceste informații
11:56 - Mihai Botez (USR): E timpul să alegem între UE și Rusia. Orice ezitare ar putea să ne arunce pe un drum al distrugerii
11:53 - În Laponia nu este zăpadă. Temperaturile au crescut de 4 ori mai repede decât în restul lumii
11:41 - Cristina Prună: Elena Lasconi, o persoană capabilă să mențină România pe drumul vest-european, pentru care s-a murit la Revoluție. Călin Georgescu este pro-rus, pro-Putin și vrea să ne ducă înapoi (VIDEO)
11:30 - Podul peste Dunăre s-a stricat deși nu a fost dat circulației. A fost construit de la zero
11:29 - Negrescu: Sper ca, dincolo de mirajul rețelelor sociale, românii să fie atenți la proiectele concrete. Experimentele politice pot cauza probleme / PSD nu are acum un lider interimar, conducerea e asigurată de colegii aleși la congres (VIDEO)
11:16 - Ionuț Stroe: Ilie Bolojan, un lider care știe să răspundă așteptărilor românilor. Prin seriozitate, prin competență și prin pragmatism, va conduce PNL către o revenire cât se poate de normală și sănătoasă (VIDEO)