Guvernul pregătește plafonarea pensiilor speciale ceea ce a dus la un val de pensionări în rândul angajaților din Ministerul de Interne, Ministerul Apărării și Serviciul Român de Informații, aceștia sperând să iasă din câmpul muncii cât încă mai pot beneficia de actuala formulă a legii.
În plin scandal legat de pensiile uriașe care sunt încasate de foștii angajați ai instituțiilor-cheie din România, este de remarcat însă un detaliu.
După aplicarea, de la 15 septembrie, a ordonanței de urgență privind modificarea pensiilor speciale, rămâne totuși o categorie de bugetari care va încasa în continuare venituri astronomice: magistrații. Asta pentru că, potrivit unei decizii a Curții Constituționale, pensiile speciale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi eliminate.
De altfel, chiar ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu a subliniat acest lucru, precizând că proiectul de ordonanță de urgență care va intra pe ordinea de zi a ședinței de guvern se referă la toate pensiile speciale, mai puțin cele ale magistraților.
„Această ordonanță este extinsă la toate categoriile de pensii speciale, nu numai la cele militare, inclusiv la funcționarii parlamentari. Toate pensiile speciale, mai puțin magistrații, care, la ora actuală, există două decizii ale Curții Constituționale care interzic discuții pe legea pensiilor”, a spus ministrul Muncii.