Presa din Franța: Skoda nu are nimic în comun cu Dacia celor de la Renault

Presa din Franța: Skoda nu are nimic în comun cu Dacia celor de la Renault
Foto: Autocar

Presa din Franța a comparat mărcile low cost ale companiei Renault și cele care aparțin Volskwagen și au descoperit că Skoda nu are nimic în comun cu Dacia, ba mai mult, nu mai poate fi considerată low cost.

„Skoda a bătut un nou record de vânzări în prima jumătate a lui 2017. Brandul cehesc dovedește, încă odată, că nu mai e un model low-cost. Chiar și prețurile au devenit aproape egale cu cele ale companiei mamă, Volkswagen. 585.000 de livrări în primele șase luni ale anului, în creștere cu 2,8% față de anul trecut”.

Skoda a ajuns în această fază fiindcă nu a mai acceptat utilizarea platformelor vechi, așa cum face Dacia și Renault: „Prețurile au crescut și rivalizează acum cu Volkswagen. Ca o comparație, o Skoda Octavia are același preț ca un Wolkswagen Golf. Asta pentru că Skoda nu a acceptat platformele vechi de la Volkswagen, cum face Renault cu Dacia, ci se folosește de cele noi. În prezent, Skoda nu are nimic în comun cu modelul low cost al celor de la Renault, Dacia. Grupul german a realizat rapid că nu poți să faci bani dacă nu crești prețurile”, continuă publicația în cauză, conform Ziare.com.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:52 - Rareș Bogdan, despre o eventuală victorie a PSD la alegeri: La SRI o să îl vedeți pe cel mai grobian politician din România, pe Mihai Tudose (VIDEO)
18:25 - Mașină lovită de tren! O tânără a murit, iar o fetiță de 2 ani a fost preluată cu un elicopter SMURD
18:04 - Nicolae Ciucă: Nu putem lăsa PSD să pună mâna pe toată puterea în România. Pe 8 decembrie câștigăm sigur alegerile prezidențiale (VIDEO)
17:42 - Un adolescent de 15 ani a murit după ce a intrat cu motocicleta într-un cap de pod
17:21 - Florin Barbu: S-a dus ostașul la piață, de data asta fără Rareș, probabil n-a apucat să dea ora înapoi pe ceasurile de mii de euro / Bugetul Ministerului Agriculturii în acest an a fost unul istoric
17:05 - Marcel Ciolacu a dezvăluit cu ce contracandidat și-ar dori să intre în turul 2 la prezidențiale. Ciolacu: Le mulțumesc colegilor din Guvern că avem maturitatea și am făcut diferența între PSD-PNL și Guvern (VIDEO)
16:44 - Nicușor Dan anunță care va fi „investiția prioritară” dacă va fi mărit bugetul Primăriei Capitalei (VIDEO)
16:33 - CTP, după dezbaterea dintre Maia Sandu și Stoianoglo: Fie și numai această jignire la adresa românilor e de ajuns ca să-i justifice titlul de om al Moscovei
16:12 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Despre forța plutoniană și ce trebuie să identificăm neapărat în această perioadă (VIDEO)
15:26 - Adele, dezvăluiri despre problemele de sănătate cu care se confruntă: „Am vrut să-mi tai urechea de câteva ori”