Gică Hagi și atenția pentru viitorul fotbaliștilor: Laude pentru gestul superb făcut după accidentarea unui tânăr de la echipa sa

Gică Hagi și atenția pentru viitorul fotbaliștilor: Laude pentru gestul superb făcut după accidentarea unui tânăr de la echipa sa

Carlo Casap, fotbalist de doar 18 ani de la Viitorul Constanța, a suferit o accidentare teribilă duminică în timpul meciului pe care echipa sa l-a disputat împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș.

Tânărul și-a rupt ligamentele și e posibil să absenteze de pe teren chiar și un an. Gică Hagi a avut grija ca tânărul său fotbalist să nu se lase afectat de acest ghinion pe care îl are și astfel a decis să îi mărească contractul și salariul fotbalistului pentru a îi arăta că îi este alături și că viitorul său în fotbal nu va fi afectat de această accidentare.

"Spre deosebire de mulți dintre foștii săi colegi de generație, pe care nu-i mai poți scoate din costumul strâmt de analist TV, din cămașa cambrată de conducător de club ori din treningul de mare antrenor, Gică Hagi a rămas, în ciuda vârstei, a gloriei și a dublei sale calități de patron și de antrenor de club campion, înainte de toate, un fost fotbalist. Oricât de simplu ar suna, asta e una dintre marile calități ale lui Gică", scrie jurnalistul Ciprian Rus pe lead.ro despre gestul lui Hagi.

"Experți în toate cele, suntem mereu grăbiți să-l sfătuim pe Gică Hagi cum se face mai bine. Nu e cazul. Gică ne-a dovedit încă o dată că știe bine ce face", concluzionează acesta.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`