Eveniment - 17 nov, 12:11
Un turist în vârstă de 63 de ani a avut nevoie de intervenția salvamontiștilor după ce duminică a suferit un traumatism la gleznă. Bărbatul se afla în apropierea lacului Călţun, situat în Muntii Făgăraşului, iar salvamontişti au demarat operațiunea de salvare și au mers spre rănit pentru a-i acorda primul ajutor, potrivit news.ro.
Salvamontiştii spun că acţiunea se va termina după miezul nopţii având în vedere dificultatea traseului.
Informația a fost făcută publică de către Şeful Salvamont Sibiu, Adrian David.