Eugen Teodorovici a fost demis din poziția de consilier al premierului Tudose la doar câteva zile de la numire pentru că a redeschis vechia dispută privind impozitarea Bisericii Ortodoxe Române.
Cu toate că afirmația lui Teodorovici a atras supărarea lui Liviu Dragnea, acest principiu de impozitare a activității bisericii nu este fără precedent, fiind prezent în legislația din mai multe state din Uniunea Europeană.
Această măsură nu este impusă prin tratatele Uniunii European, blocul comunitar permițând statelor membre să își impună propria legislație privind relații cu o anumită religie sau confesiune.
Astfel, întâlnim 3 tipuri de relații. Primul de separare netă între stat și instituțiile religioase, precum în Franța, Olanda, Portugalia sau Irlanda- unde autoritățile nu acordă finanțare directă comunităților religioase, scrie Hotnews.
Al sistem este cel al regimurilor cu o biserică de stat sau dominantă din punct de vedere constituțional-juridic, precum e cazul Danemarcei, Finlandei, Greciei, Maltei sau Marii Britanii. În acest caz, una sau mai multe confesiuni au un statut special și sunt parțial integrate în administrația publică.
Un ult timp de relația este cel al regimurilor de recunoaștere a unor culte precum în Belgia, Germania, Italia, Luxemburg, Spania, Polonia, Republica Cehă, România și Slovacia.