Dacă nu le putem da altceva măcar să le cultivam viciile, să aibă și ei o bucurie in viață. Eugen Teodorovici, fostul ministru al Finanţelor, anunţă că legea antifumat s-ar putea modifica.
Actualul consilier al premierului Tudose susţine că fumatul ar putea fi permis în unele spaţii publice închise, dar numai cu acordul patronului.
“A fost o discutie cu hotelierii, cei din turism, care au spus ca le-au scazut incasarile dupa ce aceasta lege a aparut. Asta, practic a anulat TVA de 9% din 2015 intr-un fel sau altul.
Cred că statul român trebuie să aibă respect fată de banii privatilor, in general. În acest caz, cel care decide să facă o cafenea, o terasă si decide să se fumeze acolo, trebuie să fie lăsat să decidă el, nu statul printr-o lege, că e businessul meu ca privat", spune consilierul lui Tudose la un post tv.
Fostul ministru al finanţelor susţine că legea va putea fi modificată prin parlament: “Sunt câțiva colegi parlamentari din mai multe partide care au aceeași abordare, se poate găsi o formulă de mijloc. Putem spune: unde e doar cafenea, nu se duc copii, sau cluburi de noapte, unde se poate decide să fumeze, atunci patronul va decide singur dacă va fi și un spațiu pentru nefumători. Dar nu interzici, omul ăla unde fumează?”
Teodorovici i-a certat şi pe ultimii doi premieri care nu au respectat legea anti fumat şi au tras dintr o ţigară în Palatul Parlamnentului:
“Am un repros sa le fac celor doi, fostul premier si actualul premeier. I-am spus si lui Grindeanu, dar si lui Tudose ca trebuie sa plateasca amenda.”