Olimpicii români, medalii de aur și de argint la Balcaniada de Informatică pentru seniori

Olimpicii români, medalii de aur și de argint la Balcaniada de Informatică pentru seniori
Foto: adevărul.ro

Lotul olimpic de informatică al României a obținut două medalii de aur și două medalii de argint la ediția din 2017 a Balcaniadei de Informatică pentru seniori, desfășurată la Chișinău, în perioada 2-8 iulie, potrivit Ministerului Educației, citat de Hot News.

Olimpicii careau fost laureați cu aur sunt George Chichirim (clasa a XII-a/Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" din Constanța) și Alex Tatomir (clasa a XI-a/Colegiul Național "Nicolae Bălcescu" din Brăila).

Ștefan Constantin-Buliga (clasa a XI-a/Colegiul Național de Informatică "Tudor Vianu" din București) și Theodor Pierre Moroianu (clasa a X-a/Liceul Internațional de Informatică din București) au fost recompensați cu medaliile de argint.

Echipa României a fost coordonată de profesorii Ionel-Vasile Pit Rada și Adrian Budău.

În competiție au participat 12 țări, acestea fiind: Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Italia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia și Turcia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`