Liviu Pleșoianu vrea plângere penală pe numele șefei DNA: Laura Codruța Kovesi încalcă, în mod repetat, Constituția (VIDEO)

Liviu Pleșoianu vrea plângere penală pe numele șefei DNA: Laura Codruța Kovesi încalcă, în mod repetat, Constituția (VIDEO)

Deputatul PSD, Liviu Pleșoianu, membru al Comisiei de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, a declarat luni că prin faptul că a refuzat de trei ori să se prezinte laaudieri, Laura Codruța Kovesi a înclcat Constituția și că, în consecință, ar trebui formulată o plângere penală în acest sens.

Opinia lui Pleșoianu nu a fost însă împărtășită și de ceilalți membri ai comisiei care, în ședința de luni, au decis prin vot că deocamdată nu este cazul să fie formulată o plângere penală.

Pleșioanu vrea plângere penală pentru șefa DNA: Kovesi încalcă, în mod repetat, Constituția

#DIRECT_ONE_svgeci#

”E nevoie de așa ceva (de plângerea penală – n.r.). Nu se poate să elaborezi un regulament, după care să vii să spui că, de fapt, nu există o corelare între regulament și Codul penal, dacă vorbim despre o infracțiune în baza căreia sesizezi organele de urmărire penală.

Este, din punctul meu de vedere, lamentabil să acționezi în felul acesta, dar chiar și dacă în momentul ăsta trecea propunerea mea, nu aveam nicio îndoială asupra faptului că la domnul Lazăr s-ar fi oprit.

Singura mea așteptare, cât de cât, este ca ministrul Justiției de data asta să nu mai considere că nu e oportun, pentru că prima oară a spus CCR că doamna Kovesi a încălcat Costituția și principiul seperației puterilor în stat, după care domnul Tudorel Toader a spus că nu e oportun să ceară revocarea din funcție.

Acum, iarăși, doamna Kovesi încalcă o hotărâre recentă a Curții Constituționale, care spune negru pe alb, că e obligată să vină atunci când e chemată. Dacă nici acum nu este oportun, atunci cred că Parlamentul României poate să plece liniștit acasă.

Doamna Kovesi, în mod repetat încalcă Constituția României și hotărârile Curții Constituționale”, a declarat Pleșoianu.

Întrebat ce se va întâmpla dacă Laura Codruța Kovesi va răspunde la întrebarea dacă a fost sau nu în sufrageria lui Gabriel Oprea în noaptea alegerilor din 2009, Pleșoianu a spus: ”Să fim serioși, nu o să răspundă la această înterbare. Dacă voia să răspundă, răspundea de o mie de ori până acum”.

Totodată, deputatul PSD a spus că ia în calcul posibilitatea de a depune plângere penală în nume propriu în cazul în care membrii comisiei nu vor considera că o astfel de măsură este necesară.

Liviu Pleșoianu a mai precizat că nu se poate face un raport final al Comisiei de anchetă fără a fi audiate și alte persoane care au avut legătură cu alegerile prezidențiale din 2009.

”Din punctul meu de vedere, nu se poate face un raport final, eu nu o să fiu de acord și nu o să semnez un raport final până când nu vin toate aceste persoane sau până când, într-un fel sau altul, ele nu sunt sancționate pentru faptul că nu au venit sau nu au răspuns.

Sunt elemente noi pe care le aduce doamna Udrea, sunt lucruri noi care au apărut între timp și care nu pot fi lăsate așa. O să propun (să fie chemați la audieri – n.r.) domnul Băsescu, doamna Udrea”, a spus Pleșoianu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Continuă haosul din Georgia după alegerea președintelui. Actuala șefă a statului nu vrea să plece și cere reorganizarea alegerilor
08:22 - Marea problemă pentru România de la intrarea completă în Schengen. Ce s-ar putea întâmpla de la 1 ianuarie
23:51 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Un om care respectă legile bunului simț e mult mai agreat de rațiunea divină decât unul care se dă toată ziua cu capul de icoane, apoi își chinuie familia (VIDEO)
23:25 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Suferința este una dintre căile ce i se dau omului pentru a se înțelepți, pentru a se întreba, pentru a învăța ceva (VIDEO)
22:57 - Românii au ajuns să facă ”echipă” ca să cumpere porc de Crăciun. Cât costă un kilogram
22:26 - Rata de abandon universitar este tot mai mare. „Nu sunt informații actualizate, ceea ce se cere pe piața muncii”
21:49 - Arad: Poliţiştii locali i-au vizitat acasă pe elevii chiulangii. Ei susțin că nu se pot trezi dimineața să meargă la școală. Ce spun părinții
21:23 - Miliardarul Isak Andic, fondatorul lanțului de modă Mango, a murit după ce a căzut de pe o stâncă
20:58 - Simona Pătruleasa, despre cum îşi educă fiica: „Ne percepe ca fiind exigenţi, dar credem că în viitor ne va mulţumi”. Ce reguli trebuie să respecte Ingrid
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor